Iarna la cort in Muntii Parang

Tură de trei zile cu cortul in Munții Parâng, iarna, vreme excelentă, dar frig noaptea, două nopți la cort la inăltime și una la refugiul Agățat, după coborârea de pe vârful Parângul Mare.

Munte, fotografie Dec. 01. 09 0 Comments Text de Ioana Ichim.

Profitând de minivacanta creată de ziua libera de 1 Decembrie împreuna cu zilele de sfârșit de săptamană, am plănuit împreună cu câțiva camarazi de munte să străbatem un traseu de 3 zile in Munții Parâng. Am stabilit ca punct de plecare stațiunea Parâng, unde am ajuns în jurul pranzului, având în vedere distanța de parcurs de la București la Petroșani. Obiectivul nostru pentru prima zi era să urcăm până sub Vf. Cârja, trecând prin stațiune și pe lângă Vf. Parângul Mic (2074 m) și să dormim la Refugiul Cârja. Cum planurile nu se potrivesc întodeuna cu realitatea, odată trecuți de Vf. Parângul Mic am fost invăluiți de o ceața groasă care nu ne-a mai permis să inaintăm către refugiu, drept urmare am fost nevoiți să ne montam corturile în prima înșeuare mai ferită de vânt.
Odată instalați, ne-am organizat să pregatim cina din acea seară: supă, ceai și un vin fiert, pe care le-am savurat fierbinți având în vedere viscolul care se intensifica.
După o noapte de viscol, ne-am trezit a doua zi într-o mare de alb de jur-imprejurul corturilor, însă sub un cer senin care prevestea o zi insorită. Am plecat în traseu imediat după micul-dejun, iar după câteva minute de mers am avut supriza să constatăm că Refugiul Cârja se afla destul de aproape față de locul unde campasem, însă chiar dacă am fi ajuns la el, am fi ales tot varianta corturilor, deoarece pereții erau destul de aerisiți și nepotriviți pentru o noapte cu viscol. Imediat după refugiu începe urcusul spre Vf. Cârja (2405 m), pe o pantă destul de accentuată, unde pe vreme de iarnă sunt absolut necesari colțarii si pioletul, mai ales că de obicei se formează o crustă de gheată.
De indată ce treci de Vf. Cârja peisajul se schimba brusc, astfel, de pe culmea domoală a Cârjei se deschide în față frumoasa panoramă a văii glaciare Slivei, în care sunt adăpostile lacurile glaciare Cârja, Verde, Mic si Slivei, care însă acum erau camuflate sub stratul subțire de zăpadă. În partea dreaptă se zărește Vf. Mija (2398 m) și valea glaciară Mija cu lacul glaciar omonim. De aici traseul nostru până la Vf. Parângul Mare (2519 m) se continuă pe curba de nivel de 2400 m, ce marchează partea superioară a crestei, și traversează doua vârfuri mai importante: Vf. Stoenița și Vf. Gemănarea, urcușul de la baza vârfului fiind un pic mai accentuat, însă în cazul nostru ușor îngreunat de vântul puternic. Traseul parcurs de noi de la telescaun și până la Vf. Parângul Mare este marcat cu banda roșie care se continuă pe creasta principală spre Pasul Urdele (Soseaua Transalpina). După 15 minute petrecute pe vârf, timp în care am admirat frumoasa vale glaciară Roșiile, culmile îndepărtate ale Parângului spre Muntele Câlcescu si Obarșia Lotrului, precum și unduirea Jiului la ieșirea din defieleu, ne-am hotărât să coborâm și să cautăm un loc potrivit pentru montarea corturilor, având în vedere că ziua era scurtă și soarele incepea să apună. Primul loc mai adapostit și suficient de mare pentru a monta doua corturi a fost adjudecat ca loc de campare pentru cea de-a doua noapte pe creastă, între Vf. Parângul Mare si Vf. Gemănarea. Dacă în prima seară ne-am montat corturile în cea mai mare graba, de data aceasta am avut timp suficient, însă odată cu lăsarea întunericului, un frig pătrunzator a incremenit tot ce era în jurul nostru.
Cea de-a treia zi a debutat cu un soare strălucitor, răsărit de după Parângul Mare, care ne-a incărcat cu energie pentru traseul pe care îl mai aveam de parcurs. După ce ne-am strâns lucrurile și am mai făcut câteva fotografii am pornit la drum înapoi pe traseul pe care am venit, până în dreptul Vf. Gemănarea, de unde ne-am înscris pe traseul marcat cu cruce roșie ce trece peste Muntele Slivei și coboară apoi în Valea Roșiile.
Coborîrea am parcurs-o cu atenție datorită pietrelor de sub zapadă, care te puteau dezechilibra rapid, precum și a pragurilor și minicascadelor care trebuiau trecute, avand în vedere că ne-am abătut de la traseul normal, în lipsa marcajului. Am fost rasplatiți însă de apariția unui grup de capre negre.
Odată ajunși în vale, traseul nostru s-a intersectat cu cel care vine din creastă și care trece pe la L. Mandra, L. Roșiile și L. Lung, în dreptul lacului Zănoaga Stânei, de unde se continuă cu punct rosu către Refugiul Agățat pe Valea Roșiile și mai apoi Valea Jiețului. Traseul lacurilor este ideal de parcurs vara, în special datorită frumuseții lacurilor, care au o culoare verzuie și florei inconjurătoare.
Coborând de la L. Zănoaga Stânei către Refugiul Agățat, traseul traversează o zona de praguri si morene glaciare, acoperite însă de o vegetație abundentă, apoi o pădure densă de jnepeniș. Refugiul Agățat este așezat în traseu imediat ce începe pădurea de conifere, și așa cum îi spune și numele beneficiază de o poziție inedita, pe o stancă, înconjurată de mai multi brazi, fapt ce limitează vizitele lui Moș Martin. Cum am ajuns destul de devreme la refugiu ne-am organizat pentru o ultima seară la munte cu un vin fiert și o cina copiasă: cârnăciori, costiță, ceapă, ardei, toate fripte bine pe sobă și acoperite cu o brânză topită. Refugiul era bine întreținut și dotat cu cele de trebuință, drept urmare și noi am avut grija să lăsăm lemne sparte și uscate și câteva alimente, așa cum se obișnuiește.
După un somn odihnitor pe paturile din refugiu, dimineata ne-am pornit din nou la drum, de data asta având drept țel recuperarea mașinii de la baza telescaunului care urcă în stațiunea Parâng și întoarcerea către casă. Am urmat cursul Jiețului până la intersecția cu drumul asfaltat care vine dinspre stațiunea Voineasa, unde prin bunavointa unui padurar am ajuns cu mașina la telescaun. La această intersecție Jiețul cotește brusc către stânga, croindu-și drumul către Jiu printr-o porțiune de rocă dură, formând asfel un spectaculos sector de chei.
Ca o concluzie aș putea spune că mergând pentru prima oară în Munții Parâng, traseul ni s-a parut cu un grad mediu de dificultate, ținând cont de condițiile de iarnă, însă cu foarte multe atracții și pe care l-am repeta și vara mai ales datorită lacurilor glaciare.

Lasă un mesaj